Vara aceasta este tare frumoasa si mi-am planificat mai multe concedii, in tara sau in strainatate, cu multe locuri frumoase de vazut, dar si cu bagajul facut cu grija. Pe langa hainele selectate in functie de loc si activitatile propuse, am acordat o mare atentie produselor pentru ingrijirea pielii. Asa ca nu mi-au lipsit produsele solare, dar si cele hidratante. Sa le luam pe rand.
In fiecare concediu am cel putin un produs Bioderma la mine. Nu o fac intentionat, dar am constatat ca mereu se intampla. De aceasta data a fost vorba de produsele solare.
Si o sa fac o mica paranteza cu privire la SPF. Un factor care sa te protejeze cu adevarat este minim 30. Iar aici ma refer si la ten si la corp. Orice este sub 30 este cam deloc. Deci aveti grija mare la ce produse alegeti inainte sa plecati!
Asa ca eu am inceput concediile cu Bioderma Photoderm Max Bruma Solara SPF 50+ (pret 86 lei). Noutatea la acest produs este ca nu este necesar sa il intinzi. Photoderm MAX Brume SPF 50+ ofera o fotoprotectie foarte inalta, se aplica din orice pozitie, nu necesita intindere, este ideal pentru activitatile sportive, are un efect revigorant si este 100% transparent. Le are pe toate, ce sa mai!
Eu l-am folosit zilnic pentru plimbarile in soare in timp ce vizitam diverse obiective turistice. Produsul se aplica de la 20 de cm si intra foarte repede in piele. Eu l-am intins totusi un pic ca sa am un strat uniform pe toata suprafata pielii. Intr-adevar nu este lipicios, are o foarte usoara textura uleioasa, dar acesta nu deranjeaza. Produsul miroase delicat, nu pateaza si cei 150 ml sunt suficienti pentru multe aplicari, tocmai datorita pulverizarii pe o zona mai mare dintr-o singura aplicare.
Dupa cateva zile de expunere la soare, am optat pentru factorul SPF 30, alegand Bioderma Photoderm spray, in varianta economica de 400 ml (pret 116 lei). Acesta este un spray fotoprotector parfumat, pentru fata si corp, ce stimuleaza mecanismele naturale de autoaparare ale pielii, in timpul expunerii la soare. Ce-i drept, eu l-am folosit doar pentru corp, alegand un alt produs pentru ten (veti vedea mai jos).
Textura sa este lejera, de crema-spray, acopera uniform suprafata pielii si nu lasa urme albe. Produsul este rezistent la apa si transpiratie, fotostabil si non comedogenic. Ingredientele atent selectate asigura o toleranta excelenta, chiar si pentru pielea sensibila.
Ambele produse au protectie UVA si UVB.
Voi trece acum la ingrijirea tenului, unde prefer in timpul verii un factor de protectie 50. Problemele care apar la cremele de protectie solara pentru ten sunt diverse – de obicei sunt prea grase, incarca tenul, au textura grea, favorizeaza aparitia cosurilor, lasa pete albe, nu sunt o baza buna de machiaj. Recunosc ca m-am confruntat si eu cu aceste probleme si imi aleg cu mare grija produsul pentru fata.
Anul acesta am descoperit The Body Shop Skin Defence, o emulsie multi-protectie cu SPF 50 PA++++ (pret 98 lei). Aceasta are extract de alge rosii din oceanul Atlantic cu proprietati de iluminare si Vitamina C cu proprietati antioxidante. Crema este broad spectrum, deci protejeaza eficient si impotriva razelor UVB, dar si UVA, are o textura foarte lejera, se intinde usor pe ten si nu incarca.
Fiind foarte lejera, cei 40 ml iti vor ajunge mai multa vreme, cel putin pentru vreo 2 luni de aplicare zilnica. Produsul poate fi folosit ca si crema hidratanta si direct ca baza de machiaj, dar daca ai tenul uscat este indicat sa folosesti crema ta obisnuita dimineata peste care sa aplici emulsia cu SPF.
Eu am folosit Skin Defence in fiecare zi de cand l-am descoperit, fie in concediu, fie in Bucuresti. Si trebuie sa spun ca a facut o treaba foarte buna. Nu m-am confruntat cu disconfort sau roseata chiar si atunci cand am avut de infruntat temperaturi ridicate.
Si daca aplicam produse solare, trebuie sa avem in vedere si protectia de dupa expunerea la soare.
Mereu mi-au placut cremele after sun pentru senzatia de confort lasata pielii si efectul usor racoritor. Asa ca mereu isi fac loc in bagajul meu. Anul acesta am incercat-o pe cea de la Avene (60 lei), tot in formula maxi, hidratanta, potrivita pentru pielea sensibila, hipoalergenica si noncomedogenica.
Textura sa este foarte lejera, de tip gel-crema, racoritoare, ce intra foarte repede in piele si hidrateaza fara a lasa o pelicula grasa. Aroma sa este discreta si te poti imbraca imediat dupa aplicare.
Iar pentru zilele toride am ales apa termala Oxyance City Rescue. Aceasta are proprietati calmante, anti-iritante si antiinflamatorii, care ofera protectie, prospetime si vitalitate pielii sensibile, alergice sau iritate. Extrasa din inima muntilor Apenini, departe de orice forma de poluare, bogata in bicarbonat si calciu, apa termala Oxyance curata, purifica, tonifica si reda echilibrul natural al pielii.
In plus, este un produs multifunctional, care poate fi folosit ca:
- Lotiune tonica dupa demachiere;
- Pentru calmarea arsurilor solare si a iritatiilor dupa epilat sau ras;
- Pentru fixarea fondului de ten;
- Pentru calmarea mancarimilor, iritatiilor si reducerea rosetii;
- Pentru hidratarea pielii după efort fizic;
- Pentru curatare usoara si improspatarea tenului;
- Pentru pielea delicata a bebelusilor.
Eu am folosit-o in general pentru racorire si tonifiere si pentru calmarea pielii dupa o zi intreaga de plimbari prin soare.
Voi ce produse puneti in bagaj pentru ingrijirea pielii?
Pana data viitoare,
From Mona with Gloss
Crema avene o folosesc si eu si recomand cu drag, produse de nelipsit!