Recunosc ca nu am mai facut un tag de foarte multa vreme, dar daca tot m-am apucat sa va povestesc detalii din calatoriile mele am zis ca acest tag a picat la fix.
Unde ai zburat prima data cu avionul?
Prima data am zburat cu avionul cand aveam in jur de 3 ani. Mi-au povestit ai mei ca era o perioada cand zborul cu avionul era cam la acelasi pret cu o calatorie cu trenul. Asa ca atunci cand au avut de facut un drum pana la Cluj au optat in mod evident pentru avion. Eu tin minte doar ca am luat cateva bomboane de la o doamna stewardesa draguta. Erau colorate si ambalate individual in folie transparenta.
Ce tara straina ai vizitat prima data?
Prima data cand am iesit din tara am plecat intr-o tabara in Grecia. Aveam 7 ani si am mers cu autocarul. Tot atunci am experimentat si o noapte pe feribot, dar si o insula cu apa cristalina si peisaje superbe (am fost in Creta). Iar din acel an in fiecare vara am avut cate o plimbare in strainatate. Asa am prins gustul descoperirii locurilor noi, traditiilor, culturilor si bucatariilor straine.
Numeste trei lucruri esentiale pentru tine atunci cand calatoresti
Un bagaj incapator, un insotitor amuzant si la fel de pasionat de calatorii ca si mine si o conexiune buna la internet.
Cu cine ai vrea sa calatoresti?
Nu am neaparat o persoana preferata. Imi place sa calatoresc cu prietena cea mai buna, cu iubitul, cu parintii, cu fetele sau in gasca de prieteni. Important este sa ne simtim bine!
Ce loc din avion preferi: culoar, mijloc, geam?
Geam in mod clar!
Cum “pierzi timpul” atunci cand calatoresti?
Daca am timp de pierdut in avion, in mijloacele de transport sau lenevind undeva imi place sa citesc. Iau mereu cate o carte la mine, iar in aeroporturi vanez cate un Cosmopolitan UK pe care il citesc din scoarta in scoarta.
Numeste cateva tari prin care ai calatorit
Sunt cateva: Grecia, Italia, Franta, Spania, Anglia, Austria, Germania, Slovenia, Croatia, Serbia, Bulgaria, Portugalia, Turcia. Iar daca mentionam si insulele, am fost in Tenerife, Mallorca si Creta.
Care dintre acestea a fost preferata ta?
Cred ca as spune Spania pentru ca Barcelona mi s-a parut cel mai frumos oras pe care l-am vizitat vreodata. Dar toate au farmecul lor.
Cu ce mijloc de transport iti place sa calatoresti?
Prefer avionul.
Numeste un loc unde ai vrea să te intorci, din cele deja vizitate.
M-as intoarce in multe pentru ca in fiecare mai sunt lucruri frumoase de vizitat, dar daca trebuie sa aleg doar o tara voi spune Spania.
Exista un loc unde nu ai vrea sa te mai intorci?
Nu cred ca am plecat de undeva convinsa ca nu o sa ma mai intorc niciodata. Dar Serbia a fost tara care de care am fost cel mai putin impresionata. Si nu m-am dus cu nicio asteptare acolo.
Ai ceva patanii interesante din categoria “m-am pierdut” ?
Sunt doua de care imi aduc aminte.
1. M-am pierdut in clasa a VI-a la domul din Milano cand eram intr-o tabara cu fosta invatatoare. Pentru ca doamna invatatoare a dorit sa mearga sa developeze niste poze, pe noi ne-a trimis cu un alt grup. Primul grup se ducea sa mai viziteze ceva, iar cel de-al doilea mergea la inghetata. Desigur ca si noi am vrut la inghetata (vara este imposibil de cald in acea piata mare din fata domului), dar am fost trimise cu grupul care vizita. Ne-am lipit de acel grup care din nefericire era format din liceeni care nu suportau sa mearga cu ei 4 fete de 12 ani. Asa ca au fost rautaciosi si ne-au trimis inapoi, iar noi ca fraierele am plecat crezand ca prindem din urma celalalt grup. Dar cand am ajuns in piata nici urma de grup. Si am ramas acolo. O ora, doua, trei … am vizitat de nu mai stiu cate ori domul (uite probabil asta era raspunsul corect la intrebarea “Exista un loc unde nu ai vrea sa te mai intorci?”). Dupa 4-5 ore nu venise nimeni dupa noi. Asa ca am incercat sa ajungem singure la hotel. Din fericire stiam cum se numeste si am gasit o localnica draguta care ne-a condus pana acolo. Doamna invatatoare era la hotel si ne astepta …
2. Cand am fost in Mallorca impreuna cu 2 prietene am inchiriat o masina ca sa vizitam toata insula. Soferul? Eu. Doar ca ele doua admirau peisajul si isi faceau poze si nu prea ma ajutau cu orientarea. Asa ca am ratat drumul la un moment dat pe autostrada si am iesit in niste campuri, pe un drum comunal, foarte stramt si fara indicatoare. Asa am vizitat si Mallorca rurala, iar in final am iesit undeva unde am regasit si marcaje. Am ajuns cu bine si la obiective si la destinatie.
Unde ai calatori special pentru mancare?
Cred ca in Grecia si in Franta. Imi aduc aminte si acum crevetii din Grecia si branza feta si mirosul croissantelor cu unt dimineata la metrou in Paris. Si as mai spune in Japonia.
Care este următoarea ta destinatie?
Amuzant este nici eu nu stiu. Saptamana viitoare plec in Blind Holiday, data de plecare o aflu cu 2 zile inainte, iar locatia o aflu la aeroport.
Dar de ceva vreme vreau sa ajung in Praga si mai am pe lista un road trip pe coasta dalmata.
Cum iti place sa iti structurezi calatoria?
Cred ca ar trebui sa spun la maxim! Recunosc ca sunt un pic control freak si imi place sa am totul planificat. Asa ca cercetez pe internet ce locuri merita vizitate, ce preturi sunt, unde sunt restaurante bune, citesc impresii si imi fac liste. Iar cand ajung acolo urmez o parte din planificare, iar pe de alta parte ma las dusa de experientele noi si activitatile spontane.
Concluzia este ca ador sa calatoresc!
Care a fost vacanta voastra preferata?
Pana data viitoare,
From Mona with Gloss
Chiar ca iti place sa calatoresti. Am savurat postarea ta, nu-mi imaginam ca ai vizitat atatea tari superbe. Mie cel mai mult mi-a placut in Venetia pana acum :D. A fost superb si fara cuvinte..
Multumesc frumos! Ma bucur mult ca ti-a placut! Si mie mi s-a parut foarte frumos in Venetia. Am fost de 2 ori pana acum si tot nu am apucat sa fac o plimbare cu gondola. Ramane pe lista 😀
Wow, cât de mult ai călătorit! Bravo, foarte bine!
Ți-am savurat cu plăcere postarea și tare curioasă m-ai făcut în privința mâncării din Grecia, am puțin emoții în privința asta, că nu-mi place orice fruct de mare și oricum făcut, deci s-ar putea la alea să strâmb din nas. :)) Dar mă descurc eu, de foame nu mor.
Foarte amuzante și pățaniile tale din categoria „m-am pierdut”. :))
Pupici! Abia aștept să văd în ce destinație vei merge. 😀
Multumesc frumos! Te pup cu drag si va anunt imediat cum aflu unde voi merge in Blind Holiday :*
Wow, Mona! Ce frumos!
Te-ai plimbat ceva si cu siguranta vei mai bifa locatii, tari si insule!
Bravo tie! Imi plac oamenii care au ce povesti din calatoriile lor!Superb!
Am facut si eu leapsa asta, insa realizez ca nu m-am plimbat suficient! :))
Pupici
Multumesc frumos! Pai inseamna ca trebuie sa ne mai plimbam! 😀 Pupici :*
Am savurat cu mare drag postarea ta, ai vazut locuri minunate iar in unele dintre ele mi-as dori si eu sa ajung cum ar fi Barcelona! Pupici