Cred ca pe toate ne preocupa in mod special aspectul fetei, al parului si al corpului, insa uneori uitam un mic detaliu si anume aspectul unghiilor, care de multe ori se dovedeste a fi cel ce face diferenta dintre un look obisnuit si unul deosebit. Fie rotunde sau patrate, cu putina inspiratie si cateva minute din timpul liber poti sa gasesti culoarea sau modelul care sa te scoata din anonimat.
Eu una pur si simplu ador sa imi fac unghiile si sunt mereu in cautarea unor noi culori si seturi, care mai de care mai interesante, astfel, va prezint noua colectie de la NailsInc London care efectiv m-a cucerit. Setul se numeste “Gel effect nail polish” si cred ca descrie perfect tipul ojelor – stratul pe care il aplici pe unghie va lasa impresia unor unghii cu gel facute la un salon de renume si vor straluci puternic pentru o perioada indelungata de timp.
Ojele de 5 ml din acest set fac parte dintr-o colectie limitata toamna-iarna si se gasesc si in sticlute mai mari de 14 ml. Cele 5 nuante de roz puternic (Victoria Crescent), roz pal perlat (Mayfair Lane), verde-gri (Hyde Park Court), nude (Saint Paul’s Mews) si mov pruna (Marylebone Lane) te duc cu gandul la diferite stiluri – militaresc, all natural sau de ce nu, un look mai indraznet, plin de atitudine.
Totodata, culorile opuse din acest set iti permit sa faci tot felul de combinatii pentru a avea o manichiura diferita. Ojele sunt consistente, ceea ce inseamna ca te scutesc de o a doua aplicare, fara sa iti faci probleme ca vor arata neingrijit, mai ales in cazul in care esti pe fuga. Poti sa fii sigura ca nu vei fi nevoita sa le stergi prea curand din cauza faptului ca a sarit oja de pe unghii, deoarece aceasta are o durabilitate de pana la 8 zile, perioada in care unghiile tale vor arata impecabil.
In cazul in care nu esti fana aspectului de unghii cu gel, ei bine, exista si o alta colectie care s-ar putea sa-ti faca cu ochiul si anume “NailKale nail polish” care contine extract de nap ce sporeste duritatea, finetea si sanatatea unghiilor. Colectia aceasta vine cu diferite nuante pentru orice tip de manichiura si se potrivesc stilului pe care vrei sa il adopti. Eu am pus ochii pe doua culori – un rosu sangeriu puternic si un lac alb iluminator cu mici particule albastre marin (Bright Street), de care nu ma pot desparti.
Lacul poate fi folosit ca atare sau poate fi aplicat pe alte nuante pentru a oferi un look inedit unghiilor tale si pentru a imprima o urma de magie si mister datorita particulelor albastre ce ies in evidenta la prima raza de soare.
Oja rosu-visiniu (Victoria) poate fi alegerea ideala pentru o infatisare mai dura, sobra sau pur si simplu pentru a da o nota de eleganta. O diferenta intre cele doua colectii de lacuri de unghii este ca acestea au o durabilitate ceva mai mica, asta insemnand aproximativ 4-5 zile, insa extractul de nap chiar functioneaza si iti vei simti cat de curand unghiile mai tari si mai sanatoase.
Cum nicio manichiura nu este gata fara a folosi un strat de acoperire sau, metaforic vorbind, un scut impotriva loviturilor sau factorilor care ne strica manichiura, m-am gandit sa va vorbesc putin si despre “45 second Top Coat with Kensington Caviar”. Acest top coat a fost special creat pentru femeile care nu au rabdare sa astepte sa li se usuce oja, manichiura de vis fiind distrusa in cateva secunde. Pe langa faptul ca usuca straturile de oja aplicate in doar 45 de secunde, acest mic “elixir” ofera un plus de stralucire si de durabilitate lacului de unghii.
Sunt mai mult decat incantata de absolut toate produsele de la NailsInc London. Astept cu nerabdare aparitia unor noi nuante si, de ce nu, a unor colectii din ce in ce mai ademenitoare. Produsele sunt disponibile in Sephora, in seturi sau individual.
Voi ce parere aveti despre ele?
Pana data viitoare,
From Mona with Gloss
Text: Mihaela Stoica
Foto: Raluca Andronache