Din programul celei de-a treia zi de Fashion Week, recunosc ca eram curioasa sa vad cum va fi colectia Catalin Botezatu. Ma asteptam ca aceasta sa fie ultima prezentata (cum era mentionata si in program) si nu ma asteptam sa ma impresioneze in mod deosebit. Dar asa cum asteptarile iti sunt inselate, a treia zi de BFW a fost deschisa cu aceasta colectie, iar mie chiar mi-a placut. Intr-atat de mult incat sa o numesc cea mai frumoasa colectie din toata saptamana de moda.
Am avut de toate, tinute deosebite, machiaj exagerat tip ochi de pasare si parul aranjat in “cuiburi”. Birds by Catalin Botezatu a fost un adevarat spectacol de moda! Make-up-ul a fost realizat de Mirela Vescan, iar hairstyling-ul de Laurent Tourette.
Penele au fost elementele de rezistenta ale colectiei, fiind incluse peste tot, de la tinute, pana la coafuri si machiaj. Piesele purtate de modele pe cap au accentuat ideea show-ului, fiind extravagante si desprinse parca dintr-un spectacol de cirque burlesque.
Colectia a inclus materiale ca dantela, blana sau voalul, iar transparentele s-au regasit in majoritatea pieselor. Negrul a fost culoarea dominanta, singurele accente fiind de rosu, auriu sau alb.
Inspiratia din Hitchcock a fost clara, notele sumbre dand un aer de mister intregii colectii. Mi-au placut in mod deosebit trenele si accentele din material transparent care ofereau o imagine dramatica.
Mireasa colectiei a sosit acoperita de o pelerina pastelata care acoperea intreaga rochie. Aceasta ne-a fost dezvaluita printr-o aruncare nonsalanta a capei si am descoperit o rochie alba, lunga, cu volum dat de crinolina, accentuata bineinteles tot cu pene.
Asa ca Birds by Catalin Botezatu a fost o prezentare cu adevarat deosebita! Voua cum vi s-a parut?
Pana data viitoare,
From Mona with Gloss
Intreaga colectie va fi prezentata pe pagina de Facebook From Mona with Gloss
Credit foto: Alin Pandaru/pandutzu.com
















