Cred ca va aduceti aminte cat de entuziasmata eram pe Facebook vineri! V-am povestit un pic de provocarea primita de la Nikon si v-am dat cateva detalii despre intalnirea mea. Dar astazi a sosit momentul pentru intreaga poveste.

 

 

Acum ceva vreme am primit un telefon cu o propunere foarte interesanta. Nikon apreciaza de fiecare data creativitatea si a lansat campania I am different, concept cu care ma identific complet, pentru ca de fiecare data incerc sa fac lucrurile altfel si sa gasesc idei si concepte noi. Iar provocarea lor a fost o intalnire cu persoana care m-a inspirat sau cu … inspiratia mea creativa.

O sa incep prin a spune ca eu sunt foarte pretentioasa si cu mine, dar si cu cei din jur si nu sunt impresionata foarte usor. Dar cand mi s-a spus sa ii propun o seara la un restaurant unei persoane pe care o admir am stiut instant pe cine voi invita. Este vorba despre Diana Florina Cosmin, o persoana deschisa, sincera si extraodinar de placuta, studioasa si cu o cariera de invidiat (in prezent este editor-in-chief la Up by Forbes si la Forbes Life).

Mereu am apreciat o persoana care a facut eforturi pentru a ajunge acolo unde este, care a invatat si care nu a “taiat colturi” pentru a ajunge la obiectivul propus. Spun asta pentru ca si eu am fost foarte silitoare de cand ma stiu, mi-a placut sa invat, sa lucrez pentru a obtine calificari noi si pentru a ma dezvolta in general.

Pe Diana am cunoscut-o cand scria in Cosmopolitan la rubrica de relatii. Mi-a placut enorm stilul abordat, prietenos, dar elevat si totodata spumos. Era o pagina care se diferentia de restul continutului revistei si recunosc ca era prima pagina pe care o citeam cand cumparam un numar nou de Cosmopolitan. Tot in aceeasi vreme imi deschisesem si eu blogul si cautam inspiratie in orice (ca o mica paranteza, eu am fost mereu pasionata de matematica, de stiintele exacte, faceam parte din “ciudatii” care faceau probleme in plus fata de tema data de profesor si nu am avut inclinatii prea mari spre romana si scris; si cu toate acestea, la 24 de ani m-am hotarat ca asta vreau sa fac).

Revenind la povestea mea, dupa ceva vreme de citit articolele din revista mi-am adunat curajul si i-am trimis un mesaj pe Facebook, un mesaj in care ii spuneam cat de mult imi plac stilul ei de a scrie si povestile din revista. Si tin minte ca i-am lasat si un link catre blog. Nu ma asteptam sa imi raspunda. Si spre mirarea mea, nu numai ca mi-a raspuns, dar a intrat si pe blog, m-a felicitat pentru munca depusa si mi-a dat cateva sfaturi. Chiar nu imi venea sa cred si am apreciat enorm!

La ceva vreme, Diana si-a lansat si prima sa carte, primul chick-lit in limba romana, Povestile unei inimi. Iar cand a avut evenimentul de lansare si-a adus aminte si de mine si m-a invitat. A fost a doua oara cand nu imi venea sa cred. Inca nu stiam de evenimente sau lansari, asa ca cred ca a fost prima invitatie de acest gen primita. M-am simtit onorata, am participat cu drag si o data ajunsa acasa m-am pus direct pe citit. Despre lansare v-am mai povestit aici.

A treia oara ne-am intalnit la o lansare de colectie, Marni pentru H&M mai exact, si am stat impreuna la coada pentru a plati pentru produsele cumparate. Acolo am povestit multe si a ramas sa iesim la o cafea sa mai discutam. Din pacate in ultimii ani vietile noastre au devenit din ce in ce mai aglomerate si nu am mai reusit sa ne intersectam programele pline.

Asa ca intalnirea de vineri seara a fost un moment extraordinar pentru a ne revedea si a povesti despre proiectele si realizarile noastre din ultima vreme.

Am stabilit ora 19 pentru intalnire, iar ca locatie am ales Gargantua D’Oro, un restaurant elegant, cu preparate pe masura.

M-am bucurat enorm sa o revad pe Diana si sa avem posibilitatea sa discutam din nou (de la intalnirea in magazin am mai avut cateva revederi la evenimente, dar foarte scurte, timp de un “Buna, ce faci?”).

Diana era la fel de zambareata si placuta, plina de povesti interesante si amuzante. Si mi s-a parut simpatic ca amandoua am ales o haina vesela si roz pentru vremea rece de afara.

O data ce ne-am asezat la masa si am inceput sa vorbim n-am avut niciun moment de pauza. Am discutat despre realizari, proiecte, intalniri, relatii, bucurii si dezamagiri, blogging, presa, planuri de viitor, concedii si multe altele. Ne mai opream doar asa putin sa degustam din preparatele servite.

O sa va arat si cu ce delicatese ne-am delectat. Pentru aperitiv eu am optat pentru trio aperitiv din blue cheese, chutney de pere, foie gras si icre rosii, iar Diana a ales cochilii Saint-Jaques a la plancha cu salata goma wakame.

Iar pentru felul principal eu am optat pentru tagliatele cu trufe si creveti decorticati si Diana pentru caracatiţă la grătar cu broccoli braise. Arata delicios, nu-i asa?

Toate au mers de minune cu o limonada cu menta sau un cocktail aromat.

Pe finalul serii ne-am gandit sa ne retragem. Dar cand m-am uitat la ceas nici nu mi-a venit sa cred. Era deja ora 23! Am petrecut 4 ore fara sa ne dam seama cum a trecut timpul.

Si pentru ca vreau sa intelegeti de ce imi place atat de mult sa port o discutie cu Diana, i-am adresat cateva intrebari.

Interviu cu Diana Florina Cosmin

1. Cum faci sa fii mereu creativa? 

Creativitatea – sau mai bine zis imaginatia, eu folosesc mai mult acest termen – e ca un muschi care se lucreaza. Cand ajunge cu adevarat „fit”, descoperi ca poti fi creativ si-ti pot veni idei de peste tot. Nu e ca un intrerupator pe care-l inchizi si-l deschizi, ci un flux continuu de idei, ganduri, revelatii. Nu am suficient timp sa pun in aplicare toate ideile care-mi vin intr-o zi. Spre exemplu, eu merg foarte mult pe jos, kilometri intregi, prin oras, si atunci fac cele mai bune „brainstorming”-uri cu mine insami.

Cateodata incep articole intregi in minte, mergand spre redactie sau facand bicicleta eliptica la sala. Alteori mi se intampla sa fiu la pranz, la o cafenea, sa vad ceva pe geam sau la o masa de langa mine (un gest, o replica, un moment surprins), sa imi vina brusc in minte ceva ce asezasem intr-un sertaras al memoriei si sa se lege o idee noua. Un „aha-moment” (mereu mi-a placut expresia asta!). Cel mai mare „skill” al meu cred ca este faptul ca am o memorie buna si fac conexiuni rapide.

Daca tu imi spui acum un lucru, instantaneu imi vin in minte, ca si cum s-ar derula o caseta, toate lucrurile interesante pe care le-am auzit sau le-am gandit vreodata in raport cu acel lucru. Si, din toate acestea, rasare imediat o idee. Dar, repet, e ceva exersat. Fac asta de cand ma stiu, a inceput ca un joc si a devenit piatra de temelie a carierei mele.

2. Unde iti gasesti inspiratia atunci cand abordezi un subiect nou?

Pornesc intotdeauna de la emotie. De la ceea ce mi-a inspirat persoana, business-ul sau brandul respectiv. Pornesc de la relatia mea mentala cu acestea, iar de acolo construiesc, imi vin idei, imi aduc aminte lucruri, e ca un joc de tenis cu mine insami. In faza de pregatire a interviului, ma bazez mult pe propriile curiozitati in raport cu subiectul, fiindca de acolo pot iesi idei pretioase. Cand te framanta un anumit lucru despre un personaj, cand exista ceva care te intriga si ai vrea sa afli mai multe, asta inseamna ca te afli pe calea cea buna.

3. O abordare diferita este intotdeauna de dorit. Cum alegem unghiul sau perspectiva potrivit/a?

Citatul meu preferat din toate timpurile este din Jonathan Swift, care spunea ca o descoperire nu inseamna sa gasesti ceva ce n-a mai vazut nimeni vreodata, ci sa privesti ceea ce a vazut deja toata lumea si sa vezi acolo ceva ce n-a vazut nimeni. In el ma regasesc cel mai tare, fiindca asta incerc eu sa fac si asta ar trebui sa faca orice povestitor. Daca e vorba de o persoana, incep de la analiza gesturilor, a mimicii, a cuvintelor pe care le foloseste (termeni care se repeta, ticuri, expresii). Ele spun foarte multe despre persoana respectiva, dincolo de discurs in sine si te ajuta sa-i descifrezi personalitatea. De acolo iti pot veni in minte intrebari inedite si poate aparea si acel moment de revelatie in care stii ca ai descoperit un unghi aparte. Cand plec de la un interviu, stiu exact cum incep articolul, cum il termin si care va fi abordarea de ansamblu. Fara exceptie. Dar asta pentru ca sunt atenta la fiecare cuvant si mintea mea proceseaza totul pe loc.

4. Care este cel mai drag articol pe care l-ai scris vreodata?

Ooo …  este poate cea mai dificila intrebare care mi s-a adresat vreodata. Cred ca am scris peste o mie de articole in acesti ani si in toate m-am implicat sufleteste 100%. Dar unul foarte incarcat de emotie este primul meu cover-story pentru Forbes, aparut in 2009. Se numea „Romanul high-tech” si era povestea unui antreprenor roman, Razvan Olosu, care lucrase pentru Nokia in Germania in perioada de glorie a companiei si ajunsese sa cumpere o divizie Nokia pentru a o transforma in propriul sau business, la Bochum. Salvase joburile a cateva sute de de oameni si era pentru prima data cand povestea lui era facuta publica in Romania. Pe langa faptul ca a fost primul cover-story semnat de mine in Forbes, personajul era fabulos: un om inspirational, vizionar in business, foarte cultivat, cu o familie superba. Genul de persoana pe care ai asculta-o ore in sir vorbind despre business si viata. Voi avea mereu o amintire frumoasa de la acel cover, mai ales ca dupa aparitia lui dl. Olosu mi-a dat un email in care mi-a spus ca am fost singura persoana care a reusit sa-i surprinda in cuvinte spiritul si viziunea.

5. Ce sfat i-ai da unei persoane care vrea sa se apuce de scris, blogging, jurnalism etc.?

Unul singur: sa nu se apuce de blogging sau jurnalism daca nu ii place sa scrie si daca nu e dispus sa faca asta zilnic, sa-i devina un mod de viata. Daca motivul pentru care isi doreste blog nu are legatura in primul rand cu placerea impartasirii de lucruri/idei/ganduri, aceasta activitate va deveni in cel mai scurt timp o corvoada. Daca e vorba de un video blog, de un blog de fotografie sau de ceva foarte specializat e alta poveste, dar pentru un blog bazat in primul rand pe scris, conditia sine-qua-non este sa iubesti sa scrii.

Eu scriam zilnic din perioada in care nu existau bloguri si nu exista nici macar internet, tin minte ca in liceu scriam aproape zilnic articole (despre viata, lume, dileme) si le dadeam colegelor sa le citeasca, circulau pe foaie in clasa. Imi vine sa rad acum, dar o faceam pentru ca era o nevoie, aveam idei pe care voiam sa le impartasesc, aveam emotii, trairi, framantari. Pe de alta parte, mi se intampla in prezent sa fiu abordata de tineri care vor sa isi faca blog sau sa devina jurnalisti, iar cand ii intreb cat de des scriu, imi spun ca n-au mai scris nimic de trei luni, ca nu stiu despre ce sa scrie, ca ar vrea sa scrie mai des dar nu au timp sau idei si alte pretexte de acest gen. In acel moment imi e clar ca nu isi vor putea face o cariera din asta.

Nu-ti faci blog pentru ca e la moda, pentru ca vrei sa faci bani din el sau pentru ca iti impune cineva. Il incepi daca simti ca vrei sa faci activitatea asta toata viata, daca esti pregatit sa fii un „impartasitor de idei” profesionist. Si la 90 de ani eu una o sa fiu probabil o babuta care dezbate despre cum sa-ti cheltuiesti pensia mai cu folos sau despre trenduri de lifestyle la varsta a treia, dar stiu sigur ca o sa scriu despre ceva. E parte din mine. Si, in mod ideal, trebuie sa-ti faci cariera din acel lucru care e parte din tine.

Pentru mine Diana ramane o persoana pe care o admir pentru puterea de munca, pentru efortul depus, pentru consecventa si pentru calitatea cu care isi face treaba. Este o adevarata placere sa o asculti cum vorbeste si sa vezi cum isi pune in practica ideile, planurile si viziunea.

Abia astept sa o revad si ma bucur ca am avut parte de o seara frumoasa si … inspirationala.

Experienta cu Nikon D5500

Fotografiile pentru acest articol au fost facute cu aparatul DSLR Nikon D5500, iar experienta a fost pe masura. Pana acum lucram cu aparatul P510 de la Nikon si mai incercasem D5200, dar utilizarea lui D5500 mi-a placut enorm. Este foarte usor de folosit, calitatea fotografiilor este impecabila si are un ecran touch screen foarte util. Acesta se poate rabata in orice pozitie (poti sa iti faci inclusiv fotografii selfie si sa vezi in acelasi timp cum iesi in poza), ajuta foarte mult la navigarea in meniu, dar si la afisarea fotografiilor.

De asemenea, doar cu o atingere pe ecran poti stabili focusul in fotografie si poti inclusiv declansa aparatul in acelasi timp. Personal am fost foarte entuziasmata de D5500 si am mai pregatit pentru voi un album de poze cu primele incercari cu aparatul, dar si un articol cu mai multe detalii. Dar trebuie sa va mai spun ceva!

 

Am o MEGA SURPRIZA pentru voi!! Cel mai probabil cea mai mare surpriza pe care am avut-o vreodata pe blog!! Asa ca va invit sa ma vizitati in perioada urmatoare pe blog, dar si pe Facebook pentru a vedea despre ce este vorba!! O sa va placa in mod sigur!

 

 

 

 

Pe voi cine si ce va inspira?

Pana data viitoare,

From Mona with Gloss

#Nikon #CreativeTrail #IamDifferent #D5500